O recirculare orizontală este un curent circular, unde apa se învârte în cerc în interiorul marmitei. Spre deosebire de hidraulică, fenomenul este adesea mai violent la suprafață decât în adâncime. Curentul este generat de unghiul de incidență al jetului de apă, care lovește peretele curbat al bazinului și induce o mișcare circulară. Marginile recirculării sunt active și rapide, în timp ce în centru, curentul este mai lent, datorită disipării energiei în volumul mare de apă. Practic este un vârtej inversat.
În condiții normale, o recirculare orizontală nu are forța de a scufunda un canionist. Principalul risc este epuizarea prin blocarea într-o mișcare continuă. Pericolul de scufundare devine palpabil doar în prezenta unui sorb la baza marmitei.
Evaluarea pericolului
- Pericol standard: blocare și epuizare. curentul îl reține pe canionist în interiorul frontierei sale, făcându-i evadarea dificilă fără o tehnică adecvată.
- Pericol critic (risc de scufundare): prezența unui sorb (scurgere submersă) la baza marmitei. Forța de aspirație a sorbului adaugă o componentă descendentă mișcării, transformând vârtejul într-o capcană mortală.
Tipologii
Recirculările pot fi clasate în 2 categorii:
- Recirculări singulare: bazinul dezvoltă un singur curent spiralat. situația este mai predictibilă și gestionabilă.
- Recirculări multiple: conformația bazinului și o dispersie radială a cascadei (de tip „ciupercă”) pot genera mai mulți curenți turbionari în marmită. Riscurile se multiplică: canionistul poate fi transferat dintr-un vârtej în altul sau proiectat spre deversarea în următoarea cascadă.
Pentru o analiză detaliată a tipologiilor, a manevrelor specifice în prezența surplombelor și a procedurilor de autosalvare și salvare, informațiile sunt disponibile în capitolul dedicat din “Tehnica parcurgerii canioanelor: Caracterul acvatic“.